miercuri, iulie 15, 2009
Parlamentul European a celebrat, luni, 30 de ani de la organizarea primelor alegeri directe
Sărbătoare în Parlamentul European. Luni s-au aniversat 30 de ani de la organizarea primelor alegeri directe. Ceremonia a avut loc în prezenţa europarlamentarilor al căror mandat se încheie, marţi, dar şi a noilor europarlamentari, aleşi la scrutinul de luna trecută, în cele 27 de state membre al Uniunii Europene.
Din cei 33 de europarlamentari români, la festivităţile de luni au luat parte Corneliu Vadim Tudor, Theodor Stolojan, Cristian Preda, Renate Weber şi Adrian Severin. Ceilalţi europarlamentari, cu toate că şi-au anunţat prezenţa, nu şi-au mai făcut apariţia la ceremonie.
Festivităţile de la Strasbourg au început cu interpretarea uverturii "Forţa Destinului", de Verdi, de către Filarmonica din Strasbourg, acompaniată de o orchestră simfonică şi de un cor de copii.
Apoi, în sediul Parlamentului European a fost ridicat steagul UE, moment urmat de intonarea imnului european, "Oda Bucuriei", de Beethoven.
Dacă luni a fost o zi festivă la Strasbourg, marţi începe greul. Noii europarlamentari îşi vor începe, oficial, mandatul, şi, până joi, vor fi aleşi preşedintele şi vicepreşedinţii forului european şi va fi anunţată componenţa comisiilor parlamentare.
Sursa: Realitatea TV
miercuri, iulie 08, 2009
Regele Albert al II-lea al Belgienilor s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu
Regele Albert al II-lea al Belgienilor şi Regina Paola s-a aflat de marţi, în România pentru o vizită de stat, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu.
Marţi după-amiază, majestăţile lor au fost primite la Cotroceni de şeful statului, cu care au avut şi o serie de discuţii. Programul vizitei mai cuprinde întrevederi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, precum şi cu premierul Emil Boc.
Pe 8 iulie, suveranul Belgiei va vizita obiective culturale şi va participa la Forumul Economic româno-belgian. Iar în cea de-a treia zi, regele şi regina Belgiei vor merge în judeţul Sibiu.
Sursa: Realitatea TV
duminică, iunie 14, 2009
O cladire s-a prabusit in orasul belgian Mons, ranind mai multe persoane
O cladire s-a prabusit duminica in orasul belgian Mons, mai multe persoane fiind prinse sub daramaturi, informeaza Reuters. "Un imobil s-a prabusit, iar noi incercam sa scoatem oamenii afara", a declarat un comandant al pompierilor.Incidentul s-a petrecut in timpul unei sarbatori locale.Autoritatile cred ca mai multi oameni au fost raniti, insa nu este clar deocamdata daca vreuna dintre victime a decedat.
Sursa : www.hotnews.ro
Dunărea şi Marea Neagră, pe lista strategică a Bruxelles-ului
După ce Comisia Europeană a prezentat la mijlocul săptămânii propunerea privind o Strategie europeană pentru regiunea Mării Baltice, iniţiativa comunitară s-ar putea concentra şi pe spaţiul dunăreano-pontic.Obiectivele strategice ale Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice aduc în scenă un nou tip de cooperare între statele comunitare, centrat pe regionalizare şi competitivitate.Comisia pregăteşte această strategie din decembrie 2007, după o propunere rezultată în urma unor consultări publice online şi a numeroaselor dezbateri care au avut loc în ţările implicate. Strategia este una dintre priorităţile preşedinţiei suedeze, în a doua jumătate a anului 2009.Ministrul român al Afacerilor Europene, Vasile Puşcaş consideră că „strategia UE răspunde unor provocări comune urgente, iar procesul integrării ne arată că pot fi promovate şi susţinute iniţiative regionale în cadrul Uniunii, pentru maximizarea resurselor din aceste zone şi pentru valorificarea potenţialului competitiv al regiunilor.Lansarea acestei strategii, o premieră pentru UE, este importantă pentru România, în contextul în care s-a iniţiat şi promovarea unei strategii comunitare în spaţiul dunărean. Sperăm că o asemenea iniţiativă să se concretizeze în viitorul apropiat, după cum dorim şi începerea dezbaterilor pentru o strategie a spaţiului pontic, într-un orizont de timp rezonabil”.
Sursa : www.evz.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)