miercuri, iulie 15, 2009
Parlamentul European a celebrat, luni, 30 de ani de la organizarea primelor alegeri directe
Sărbătoare în Parlamentul European. Luni s-au aniversat 30 de ani de la organizarea primelor alegeri directe. Ceremonia a avut loc în prezenţa europarlamentarilor al căror mandat se încheie, marţi, dar şi a noilor europarlamentari, aleşi la scrutinul de luna trecută, în cele 27 de state membre al Uniunii Europene.
Din cei 33 de europarlamentari români, la festivităţile de luni au luat parte Corneliu Vadim Tudor, Theodor Stolojan, Cristian Preda, Renate Weber şi Adrian Severin. Ceilalţi europarlamentari, cu toate că şi-au anunţat prezenţa, nu şi-au mai făcut apariţia la ceremonie.
Festivităţile de la Strasbourg au început cu interpretarea uverturii "Forţa Destinului", de Verdi, de către Filarmonica din Strasbourg, acompaniată de o orchestră simfonică şi de un cor de copii.
Apoi, în sediul Parlamentului European a fost ridicat steagul UE, moment urmat de intonarea imnului european, "Oda Bucuriei", de Beethoven.
Dacă luni a fost o zi festivă la Strasbourg, marţi începe greul. Noii europarlamentari îşi vor începe, oficial, mandatul, şi, până joi, vor fi aleşi preşedintele şi vicepreşedinţii forului european şi va fi anunţată componenţa comisiilor parlamentare.
Sursa: Realitatea TV
miercuri, iulie 08, 2009
Regele Albert al II-lea al Belgienilor s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu
Regele Albert al II-lea al Belgienilor şi Regina Paola s-a aflat de marţi, în România pentru o vizită de stat, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu.
Marţi după-amiază, majestăţile lor au fost primite la Cotroceni de şeful statului, cu care au avut şi o serie de discuţii. Programul vizitei mai cuprinde întrevederi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, precum şi cu premierul Emil Boc.
Pe 8 iulie, suveranul Belgiei va vizita obiective culturale şi va participa la Forumul Economic româno-belgian. Iar în cea de-a treia zi, regele şi regina Belgiei vor merge în judeţul Sibiu.
Sursa: Realitatea TV
Abonați-vă la:
Postări (Atom)